Résumé
În vechiul drept francez scris caracteristic Evului Mediu, reglementările în materie succesorală nu au fost dictate exclusiv de regulile de drept roman, ci au fost influențate și de obiceiurile locale din sudul Franței. Dispozițiile legale se îngrijeau ca situația patrimonială a soțului supraviețuitor (cu precădere în cazul văduvei) să nu sufere o schimbare bruscă a modului de trai ulterior decesului partenerului de viață. Avantajele substanțiale de care beneficia acesta erau acordate preponderent prin intermediul unor manifestări juridice aparent voluntare, dar care aveau în substrat credințe și obiceiuri bine înrădăcinate. Normele moștenirii legale și regulile care guvernau desfacerea regimului matrimonial confereau un ajutor patrimonial, însă erau departe de a fi îndestulătoare.