Résumé
„Uberizarea” muncii descrie o piață digitală de muncă, în care platformele intervin ca simpli intermediari, serviciile oferite fiind prestate de utilizatori care desfășoară o activitatea independentă. Cu toate că raționamentul este valabil în cazul anumitor platforme, cel puțin în cazul aplicațiilor mobile bazate pe locație, el poate fi pus sub semnul îndoielii. În analiza noastră vom încerca să arătăm că pornind de la condițiile serviciului prestat, acestea fiind stabilite în mod unilateral de platformă, nu se poate nega existența unui control semnificativ exercitat asupra „platform workers”, oferind câteva repere jurisprudențiale relevante în acest sens. În consecință, așa cum vom arăta prin concluzii, situația este una difuză întrucât acești lucrători prestează o activitate pe care nu o pot organiza singuri, deși o desfășoară, teoretic, din postura de independenți.