Résumé
Studiul a avut ca punct de pornire practica instanțelor de control care, în lipsa unei prevederi legale exprese, au dispus desființarea hotărârii cu trimitere spre rejudecare la instanța a cărei hotărâre a fost desființată, atunci când au constatat că sentința este nemotivată. În acest context, studiul s-a axat pe două linii: nemotivarea hotărârii și soluția instanței de apel. În ceea ce privește nemotivarea hotărârii, am făcut trimiteri jurisprudențiale pentru a identifica argumentele de ordin factual care determină ca o hotărâre să fie nemotivată și am procedat la o analiză doctrinară surprinzând, din perspectivă istorică, modalitatea în care a evoluat normativ imperativul motivării hotărârilor. Referitor la soluția instanței de apel în cazul nemotivării, am făcut trimiteri jurisprudențiale și doctrinare pentru a verifica dacă este posibilă instituirea unei proceduri distincte după cum apelul reprezintă o cale de atac de reformare sau o cale de atac de anulare.