Résumé
A concepe cartea funciara ideală, cea care să-l protejeze, în acelaşi timp şi cu aceeaşi eficienţă, pe subdobânditorul de bună credinţă cu titlu oneros, dar şi pe proprietarul evins si fraudat, căruia nu i se poate imputa neglijenţa, este un demers dificil, poate chiar imposibil. Cu toate acestea, atenţia mi-a fost atrasă de soluţiile originale şi inspirate descoperite în sistemul australian de publicitate a imobilelor (the Torrens system), care ar putea constitui un model pentru legislaţia din România, în contextul eforturilor actuale de a sistematiza întregul teritoriu şi de a-l supune unei cărţi funciare unice. Dacă în Legea nr. 7/1996 efectul înscrierilor este cel de opozabilitate faţă de terţi, în Proiectul Noului Cod Civil se revine la efectul constitutiv. Textul de mai jos este un argument în favoarea celei din urmă rezolvări, adoptate deja de acum un secol şi jumătate în Australia.