Transpunerea în dreptul intern a Directivei (UE) 2016/343 privind consolidarea anumitor aspecte ale prezumţiei de nevinovăţie şi a dreptului de a fi prezent la proces în cadrul procedurilor penale
DOI:
https://doi.org/10.24193/CDP.2022.4.1Cuvinte cheie:
directivă, prezumția de nevinovăție, transpunere în dreptul intern, procedura de infringement, proiecte de lege, dreptul la un proces echitabil, referirile publice la vinovăție, sarcina probei, dreptul la tăcere, dreptul de a nu se autoincrimina, Codul de procedură penalăRezumat
Prezenta lucrare reprezintă o analiză a aspectelor problematice privind transpunerea în dreptul intern a Directivei (UE) 2016/343 privind consolidarea anumitor aspecte ale prezumției de nevinovăție și a dreptului de a fi prezent la proces în cadrul procedurilor penale, în ceea ce privește reglementarea prezumției de nevinovăție, în esență articolele 1-7 din Directivă.
Pentru început sunt prezentate măsurile luate de statul român pentru a transpune Directiva; proiecte de lege complexe care ar fi adus schimbări majore Codului de procedură penală, dar și proiecte de lege care au fost în final adoptate. Apoi, autoarea trece la o analiză cronologică a dispozițiilor Directivei și a modului în care acestea se regăsesc în reglementarea națională, fiind evidențiate prevederi sau practici care nu oferă garanții suficiente persoanelor suspectate sau acuzate de comiterea unei infracțiuni. Studiul este completat de jurisprudența relevantă în materie a Curții de Justiție a Uniunii Europene, a Curții Europene a Drepturilor Omului, dar și a Curții Constituționale a României, care a adoptat decizii cu impact asupra sferei de incidență a prezumției de nevinovăție.
În final, se apreciază că stadiul actual al transpunerii Directivei 2016/343, ca urmare a închiderii procedurii de infringement împotriva statului român, este în linii mari complet, reglementarea națională suferind mai degrabă carențe din perspectiva aplicării efective și a interpretării adecvate.
