Particularități în executarea măsurilor de supraveghere judiciară și a măsurilor de probațiune ca alternative la detenție

Rezumat

Una dintre cele patru libertăți de care beneficiază cetățenii Uniunii Europene este libera circulație a lucrătorilor. Aceasta implică dreptul lucrătorilor la liberă circulație și ședere, dreptul de intrare și ședere pentru membrii familiilor lor și dreptul de a munci într-un alt stat membru și de a fi tratați egal cu cetățenii statului membru în care ajung.

În acord cu expunerea de motive a Deciziei-Cadru 2009/829/JAI a Consiliului din 23 octombrie 2009 privind aplicarea, între statele membre ale Uniunii Europene, a principiului recunoașterii reciproce în materia deciziilor privind măsurile de supraveghere judiciară ca alternativă la arestarea preventivă: „în ceea ce privește detenția persoanelor care fac obiectul procedurilor penale, există riscul unui tratament diferit pentru cele rezidente în statul unde are loc procesul și cele nerezidente: un suspect nerezident riscând să fie pus în stare de arest preventiv pe durata procesului, deși, în circumstanțe similare, un rezident nu ar risca o astfel de situație. Într-un spațiu european comun de justiție, lipsit de frontiere interne, este necesar să se acționeze pentru a garanta faptul că o persoană care face obiectul unor proceduri penale, nerezidentă în statul unde are loc procesul, nu este tratată diferit față de o persoană care face obiectul procedurilor penale și care este rezidentă în statul respectiv”.

Recunoașterea la nivelul Uniunii Europene și supravegherea condamnărilor cu suspendare, a soluțiilor definitive de amânarea aplicării pedepsei, a sancțiunilor alternative și a deciziilor privind liberarea condiționată au drept scop sporirea șanselor de reintegrare socială a persoanei condamnate, permițându-i acesteia să își păstreze legăturile familiale, lingvistice, culturale sau de altă natură, dar și îmbunătățirea monitorizării respectării măsurilor de probațiune și a sancțiunilor alternative, cu scopul de a preveni recidiva.

Măsurile de probațiune și sancțiunile alternative care trebuie, în principiu, supravegheate în mod obligatoriu, cuprind, printre altele, dispoziții privind comportamentul (cum ar fi obligația de a înceta consumul de alcool), reședința (cum ar fi obligația de schimbare a reședinței pentru cauze de violență domestică), educația și formarea (cum ar fi obligația de a urma „ore de conducere sigură”), activitățile din timpul liber (cum ar fi obligația de a înceta practicarea unui anumit sport sau participarea la acesta) și limitări privind modalitățile de desfășurare a unei activități profesionale (cum ar fi obligația de a căuta o activitate profesională într-un alt mediu de lucru.

În temeiul Deciziei-Cadru 2008/947/JAI a Consiliului din 27 noiembrie 2008 privind aplicarea principiului recunoașterii reciproce în cazul hotărârilor judecătorești și al deciziilor de probațiune în vederea supravegherii măsurilor de probațiune și a sancțiunilor alternative, în virtutea unei forme de cooperare judiciară consolidată la nivelul Uniunii Europene, statul membru în care persoana în cauză a fost condamnată, poate transmite statului membru unde persoana condamnată își are reședința legală obișnuită o hotărâre judecătorească și, după caz, o decizie de probațiune, în vederea recunoașterii acestora și a supravegherii măsurilor de probațiune sau a sancțiunilor alternative prevăzute de respectiva hotărâre sau decizie.

Transpunând în legislația internă cele două decizii cadru menționate, legiuitorul național a înlăturat orice impediment în calea dispunerii unei măsuri preventive neprivative de libertate sau a unei soluții de amânare a aplicării pedepsei ori de suspendare a executării unei pedepse sub supraveghere față de un cetățean român cu reședința într-un alt stat al Uniunii Europene.

În egală măsură, cele două decizii-cadru permit executarea măsurilor de supraveghere sau a celor de probațiune în România atunci când sunt dispuse de autorități străine față de persoane care au o ocupație statornică pe teritoriul României, deși nu sunt cetățeni români.

Deși această reglementare europeană a fost transpusă în legislația națională, existând toate premisele pentru recunoașterea unor măsuri de supraveghere judiciară dispuse de autorități străine față de persoane care se pot afla pe teritoriul României, precum și pentru solicitarea recunoașterii unor asemenea măsuri dispuse de autoritățile române, în continuare există reticențe în aplicarea practică a acestor proceduri, nu de puține ori fiind refuzate o solicitare de înlocuire a măsurii arestării preventive cu o altă măsură neprivativă de libertate sau o solicitare de individualizare a pedepsei închisorii în regim neprivativ de libertate, doar pentru motivul că persoana acuzată nu este cetățean român sau că nu locuiește în mod statornic pe teritoriul României. Transpunerea în legislație a celor două decizii cadru are ca finalitate eliminarea oricărei posibilități de a achiesa la o asemenea interpretare, total contrară principiilor și valorilor Uniunii Europene.