Aspecte contencioase privind locul executării pedepsei
DOI:
https://doi.org/10.24193/CDP.2022.2.3Cuvinte cheie:
judecător de supraveghere a privării de libertate, conflict negativ de competență, deținut, transfer, plângere, contencios administrativRezumat
Stabilirea locului executării pedepsei este atribuția unei singure instituții la nivel național: Administrației Naționale a Penitenciarelor. Prin Legea nr. 254/2013, principala reglementare în domeniul pedepselor privative de libertate se menționează un singur criteriu, respectiv locul executării pedepsei privative de libertate să fie cât mai aproape de domiciliul persoanei condamnate. Decizia instituției centrale nu beneficiază de o procedură specială de contestare și până de curând, deciziile privind transferul erau contestate potrivit procedurii comune la instanțele de contencios administrativ. O hotărâre pronunțată de Înalta Curte cu ocazia soluționării unui conflict negativ de competență a stabilit competența soluționării în sarcina judecătorului de supraveghere. Prezentul studiu abordează reglementările în materie și urmărește practica judiciară cu privire la acest subiect, expunând în același timp, elementele criticabile cu privire la soluția instanței supreme. În același timp, studiul include o analiză a practicii CEDO cu privire la executarea și transferul persoanelor condamnate în închisori situate departe de domiciliu.