Mărturia mincinoasă ulterior deciziei Curţii Constituţionale nr. 236/2020. Dreptul martorului la tăcere şi dreptul de a nu se autoincrimina. O notă critică la Decizia penală nr. 413/A/2021 a Curţii de Apel Cluj

Rezumat

Prin decizia nr. 236/2020 (publicată în M. Of. nr. 597 din 8 iulie 2020) Curtea Constituţionlă a admis excepţia de neconstituţionalitate şi a constatat că soluţia legislativă cuprinsă în art. 118 din Codul de procedură penală este neconstituţională, deoarece nu reglementează dreptul martorului la tăcere şi la neautoincriminare.

În considerentele acestei decizii, instanţa de contencios constituţional a analizat textul art. 118 C.proc.pen. în lumina jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului. În urma acestei analize, văzând că soluţia legislativă nu respecta standardele impuse de CEDO şi practica adesea găsea soluţii prin care se aplicau în mod direct principiile impuse de jurisprudenţa Curţii de la Strasbourg, instanţa de contencios constituţional a declarat soluţia legislativă neconstituţională.

Problema care a apărut ulterior acestei decizii este una de interpretare a acesteia şi de aplicare a ei. În acest sens, trebuie ab initio observat că această decizie a transformat dreptul martorului la tăcere şi la neautoincriminare în drepturi absolute, introducând astfel un nivel de protecţie chiar mai mare decât cel conferit de jurisprudenţa CtEDO. Rămâne de văzut dacă această protecţie nu va depăşii marja de apreciere a statelor când va intra în conflict cu drepturile la o anchetă efectivă conferite victimelor care acuză încălcări ale altor drepturi garantate de CEDO.

„Apreciem şi noi, cu privire la ipoteza în care persoana audiată în calitate de martor face declaraţii mincinoase cu scopul de a nu se autoincrimina, că astfel de conduită nu exonerează martorul de răspundere pentru săvârşirea infracţiunii de mărturie mincinoasă, decât dacă, se referă exclusiv la faptele sale (spre exemplu, în speţă, martorul P.G.D. să fi spus că el nu a ridicat cuţitul), însă nu poate declara mincinos, vis a vis de inculpatul/ persoana faţă de care există o suspiciune că ar fi săvârşit fapta (în speţă, că inculpatul B.I.P. nu a avut cuţit asupra sa, nu l-a aruncat, etc.)” (opinia majoritară la decizie). „Diferenţa de opinie apărută în prezentul litigiu se centrează, în esenţă, asupra interpretări a Deciziei nr. 236/2020 (...). Astfel, contrar celor reţinute de opinia majoritară, consider că interpretarea corectă a acestei decizii este aceea de a conferi oricărui martor audiat, indiferent de felul sau obiectul cauzei, un drept absolut la tăcere şi neautoincriminare” (opinia minoritară la decizie).