Infracţiunea prevăzută de art. 4 din Legea nr. 143/2000 privind combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri – deţinerea de droguri pentru propriul consum, fără drept
Tempoul constituţionalităţii sau neconstituţionalităţii în apogeul unei ere
DOI:
https://doi.org/10.24193/CDP.2021.1.4Cuvinte cheie:
trafic de droguri, deţinere de droguri pentru propriul consum, dreptul la viaţă privată, principiul minimei intervenţii a dreptului penal, Directiva Uniunii Europene nr. 2017/2103, dreptul la ocrotirea sănătăţii, previzibilitate, petiţie, Avocatul PoporuluiRezumat
În cuprinsul prezentului studiu vom realiza o scurtă trecere în revistă a Deciziei nr. 334/2005 a Curţii Constituţionale a României prin care dispoziţiile art. 4 din Legea nr. 143/2000 au fost declarate constituţionale.
Demersul ştiinţific vizează o analiză a sferei dreptului la viaţă privată din perspectiva jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului şi dezvoltă pe larg considerentele pentru care se impune declararea normelor de incriminare ca fiind neconstituţionale. Mai mult, argumentele care susţin neconstituţionalitatea dispoziţiilor art. 4 din Legea nr. 143/2000 vor fi trecute prin filtrul dreptului la ocrotirea sănătăţii, al liberei dezvoltări personale cu aplicarea principiului previzibilităţii legii.
În final, vom face trimitere la Petiţia nr. 990/2021 înregistrată la instituţia Avocatului Poporului, în cuprinsul căreia au fost prezentate in extenso aspectele de neconstituţionalitate de care dispoziţiile în vigoare suferă, prin care am solicitat instituţiei să sesizeze Curtea Constituţională, precum şi la răspunsul primit de la instituţia menţionată.