Art. 18 ind. 2 din Legea nr. 78/2000. Câteva „scăpări” ale doctrinei autohtone de drept penal

Autori

  • Daiana Giorgiana Avășan Baroul Cluj

Cuvinte cheie:

Uniunea Europeană, drept penal, interese financiare, Bugetele Uniunii Europene, Convenţia P.I.F., cheltuieli, venituri, schimbarea destinaţiei fondurilor, schimbarea destinaţiei unui folos legal obţinut

Rezumat

Una dintre problemele centrale cu care se confruntă Uniunea Europeană este reprezentată de faptele care aduc atingere propriului buget, bugetului administrat de aceasta ori în numele său. Având în vedere faptul că la nivelul Statelor Membre, atât persoanele fizice cât şi cele juridice au reuşit de-a lungul timpului să apeleze la diverse subterfugii care au afectat în final bugetele Uniunii, a apărut necesitatea adoptării unui set de norme omogene, proporţionale şi disuasive care să prevină şi să sancţioneze acest tip de conduite. În consecinţă, în anul 1995 a fost adoptată Convenţia privind Protejarea Intereselor Financiare ale Comunităţilor Europene (Convenţia P.I.F.), care incriminează frauda ce aduce atingere intereselor financiare ale acestei entităţi supranaţionale.

Art. 182 din Legea nr. 78/2000 incriminează, pe de o parte, schimbarea destinaţiei fondurilor  obţinute din bugetele Uniunii Europene (bugetul general al Uniunii Europene, bugetele administrate de Uniunea Europeană sau bugetele administrate în numele acesteia), respectiv schimbarea destinaţiei unui folos legal obţinut. Într-o manieră „originală” şi deloc la adăpost de critici, legiuitorul român a ales să incrimineze printr-un singur articol o infracţiune în materie de cheltuieli [art. 182 alin. (1)], respectiv una în materie de venituri [art. 182 alin. (2)], ignorând fără reţineri arhitectura incriminărilor din Convenţia P.I.F. Aceasta din urmă incriminează frauda sub cele două paliere care compun bugetul: (i) pe de o parte frauda în materie de cheltuieli, în cuprinsul art. 1 alin. (1) lit. (a), respectiv (ii) frauda în materie de venituri, în cuprinsul art. 1 alin. (1) lit. (b), fiecare cu câte trei modalităţi alternative. 

Deşi legiuitorul român a incriminat prin Secţiunea nr. 41 din Legea nr. 78/2000 toate faptele ce aduc atingere intereselor financiare ale Uniunii Europene, abordarea s-a arătat a fi incoerentă, după cum urmează: art. 181 din Legea nr. 78/2000 incriminează primele două forme alternative ale fraudei în materie de cheltuieli regăsite la art. 1 pct. 1 (a) din Convenţia P.I.F., art. 183 din Legea nr. 78/2000 incriminează primele două forme alternative ale fraudei în materie de venituri regăsite la art. 1 pct. 1 (b) din Convenţia P.I.F., în timp ce art. 182 din Legea nr. 78/2000 reuneşte în cuprinsul său, la alin. (1), ultima formă alternativă a fraudei în materie de cheltuieli regăsite la art. 1 pct. 1 (a) din Convenţia P.I.F., iar la alin. (2) ultima formă alternativă a fraudei în materie de venituri regăsite la art. 1 pct. 1 (b) din Convenţia P.I.F. După cum era de aşteptat, această opţiune nefericită a legiuitorului român nu a rămas fără ecou în doctrina şi jurisprudenţa naţională, urmând ca în cele ce urmează să ne aplecăm atenţia, inter alia, şi asupra acestui aspect.

Descărcări

Publicat

2020-04-01

Număr

Secțiune

Doctrină