Absorbţia naturală a infracţiunilor în dreptul român

Rezumat

Adesea, deşi normele substanţiale impun reţinerea unei pluralităţi de infracţiuni, sancţionarea într-o astfel de manieră a inculpatului, raportat la comportamentul său infracţional concret, pare prea drastică. Totuşi, principiul obligativităţii urmăririi penale nu permite, în general, o marjă largă de apreciere pentru procuror în a stabili oportunitatea urmăririi unor fapte, care joacă doar un rol auxiliar şi minor în ansamblul conduitei infracţionale. Absorbţia naturală pare o soluţie de natură substanţială pentru a trata astfel de probleme. Totuşi, doctrina autohtonă nu a acordat o atenţie sporită instituţiei până în acest moment, aceasta fiind invocată de la caz la caz, fără o teorie foarte clară prin care să se stabilească nişte reguli general valabile. Prezentul studiu reprezintă o încercare de a teoretiza un set de reguli aplicabile absorbţiei naturale. În prima parte se vor analiza teoriile actuale în materie. În a doua parte se va încerca stabilirea unor reguli, pornind de la teoria unităţii naturale colective. În final, se va ilustra teoria printr-un exemplu practic.