Nulla poena sine lege – influenţa „dreptului contravenţional” unional asupra principiului legalităţii sancţiunii penale

Autori

  • Gabriela Ola Facultatea de Drept, Universitatea Babeş-Bolyai, Cluj-Napoca

DOI:

https://doi.org/10.24193/CDP.2025.3.5

Cuvinte cheie:

nulla poena sine lege, jurisprudență CJUE în materia sancțiunilor administrative, ne bis in idem, dualitate contravențional-penală

Rezumat

Prezentul articol își propune să analizeze maniera în care principiul legalității sancțiunii penale este influențat de dreptul contravențional unional, înțelegând prin acesta din urmă atât normele unionale ce prevăd sancțiuni administrative de competența instituțiilor UE, cât și cele naționale de implementare a dreptului unional prin intermediul dreptului contravențional.
O parte considerabilă din jurisprudența Curții de Justiție a Uniunii Europene în materia principiului nulla poena sine lege este alcătuită din cauze care au avut ca obiect sancțiuni administrative impuse de instituții ale Uniunii. Astfel, într-o primă secțiune vom încerca să analizăm succint distincția dintre dreptul contravențional și cel penal, pentru a concluziona în ce măsură principiul legalității sancțiunii ar avea în materie contravențională aceeași forță juridică pe care o are în cadrul dreptului penal. Mai apoi, vom încerca să urmărim jurisprudența Curții de Justiție, menționată anterior, pentru a observa măsura în care concluziile Curții corespund garanțiilor ce sunt în mod uzual asociate principiului legalității sancțiunii penale la nivel național.
Cea de-a doua parte a lucrării va consta în analizarea implicațiilor pe care dualitatea contravențional-penală le are în privința principiului nulla poena sine lege. Pentru aceasta, vom încerca să stabilim mai întâi motivul pentru care și modul în care recunoașterea principiului ne bis in idem influențează claritatea sancțiunii penale, urmând ca în cadrul secțiunii finale, odată cu analiza jurisprudenței Curții de Justiție a Uniunii Europene și a Curții Europene a Drepturilor Omului în materie, să analizăm implicațiile pe care limitele aduse principiului ne bis in idem le-ar putea avea asupra principiului legalității pedepsei.

Publicat

2026-01-16

Număr

Secțiune

Conferință