Munca neremunerată în folosul comunităţii. Impedimente în executare din perspectiva reglementărilor în vigoare şi a jurisprudenţei recente

Autori

  • Ana Maria Cara Drăgănescu Facultatea de Drept, Universitatea Babeş-Bolyai, Cluj-Napoca

DOI:

https://doi.org/10.24193/CDP.2025.3.2

Cuvinte cheie:

acordul, munca neremunerată în folosul comunității, amânarea aplicării pedepsei, suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, amenda penală, jurisprudență, practică neunitară

Rezumat

Prezenta lucrare își propune să abordeze tema muncii neremunerate în folosul comunității, urmărind evidențierea unor cazuri semnalate atât în doctrină, cât și în jurisprudență, care pot constitui impedimente în executarea acesteia. În acest sens, obiectivul lucrării este de a analiza eventualele problematici și impedimente, atât din perspectiva reglementărilor aflate în vigoare, cât și din perspectiva jurisprudenței recente, urmărind semnalarea eventualelor viduri legislative, posibilelor lipsuri în corelarea actelor normative, precum și formularea unor propuneri de lege ferenda.
Astfel, principalele instituții supuse analizei vor fi amânarea aplicării pedepsei și suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, având în vedere problema acordului manifestat de infractor pentru a presta munca neremunerată în folosul comunității, precum și munca neremunerată în folosul comunității ca modalitate de individualizare a amenzii penale, ca pedeapsă unică.

Publicat

2026-01-16

Număr

Secțiune

Doctrină