Supravegherea tehnică în lumina noilor soluţii ale Curţii Constituţionale – interpretarea şi aplicarea deciziilor în materie ale instanţei constituţionale

Rezumat

Problema principală la care îşi propune să găsească un răspuns articolul de faţă este modul în care se aplică în procesul penal sancţiunile generate de constatarea realizării supravegherii tehnice prin „alte organe specializate ale statului”, respectiv dacă sancţiunea excluderii interceptărilor telefonice sau ambientale făcute cu concursul unui serviciu de informaţii este singura sancţiune aplicabilă în acest caz.

Prin decizia nr. 51/2016, Curtea Constituţională a admis o excepţie de neconstituţionalitate şi a constatat caracterul neconstituţional al sintagmei „ori prin alte organe specializate ale statului”, din cuprinsul dispoziţiilor art. 142 alin. (1) C.proc.pen., sub aspectul lipsei sale de previzibilitate, în condiţiile în care a reţinut că acesta se referă numai la organele de urmărire penală şi nu vizează activităţile tehnice specifice.

Ulterior, prin decizia nr. 302/2017, tot într-un control concret a posteriori pe cale de excepţie, Curtea Constituţională a constatat că este neconstituţională soluţia legislativă cuprinsă în dispoziţiile art. 281 alin. (1) lit. b) C.proc.pen., care nu reglementează în categoria nulităţilor absolute încălcarea dispoziţiilor referitoare la competenţa materială şi după calitatea persoanei a organului de urmărire penală.

În sfârşit, cu precizarea că nu aduce nimic nou faţă de celelalte două soluţii anterioare, prin decizia nr. 26/2019, Curtea Constituţională – de data aceasta soluţionând un conflict juridic de natură constituţională dintre Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Parlamentul României, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi celelalte instanţe judecătoreşti – a identificat mai multe carenţe de nivel constituţional în materia metodelor speciale de supraveghere tehnică.

Procedând la aplicarea acestor decizii ale Curţii Constituţionale şi verificând situaţia procesuală specifică fiecărei cauze concrete, instanţa / procurorul poate ajunge la un rezultat cert, putând aprecia asupra condiţiilor legale privind sancţiunea nulităţii absolute sau, din contră, la unul neconcludent, din varii motive precum caracterul pronunţat tehnic al activităţii specifice sau necesitatea menţinerii confidenţialităţii unora dintre aceste activităţi ori lipsa de transparenţă specifică domeniului, caracteristică dată de asigurarea succesului operaţiunilor de acest gen. Or, sancţiunea nulităţii absolute nu poate fi aplicată decât în condiţiile strict reglementate de legea procesuală, impunând ca primă condiţie constatarea încălcării dispoziţiilor legale, în cazul nostru cele referitoare la competenţa materială / funcţională.

Instanţa / procurorul poate adopta alte remedii procesuale care să satisfacă cerinţele de echitate ale procesului penal, oferite de procedura penală şi de practica convenţională a respectării drepturilor omului. Pe lângă sancţiunea nulităţii relative, care ar avea acelaşi efect ca cea a nulităţii absolute, dar în condiţii prea restrictive sub aspectul dovedirii vătămării procesuale, instanţa / procurorul ar putea apela la un alt remediu procesual, specific probatoriului penal – reducerea sau condiţionarea valorii probante a probei în cauză.