Observaţii în legătură cu o sentinţă prin care s‑a dispus strămutarea cauzei prin prisma criteriului obiectiv
DOI:
https://doi.org/10.24193/CDP.2024.4.6Cuvinte cheie:
strămutare, imparțialitatea judecătorului, criteriul obiectiv, aparențeRezumat
Curtea de Apel Cluj a admis cererea de strămutare a cauzei și a statuat că în raport de criteriul obiectiv dezvoltat în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, împrejurarea că judecătorul care a purtat discuții cu reprezentantul Ministerului Public, în afara cadrului procesual, despre aceeași problemă de drept ca și cea dezbătută în ședința publică din aceeași zi, discuție ce a fost auzită de avocatul inculpatului, reprezintă un element de fapt verificabil care poate fi invocat în susținerea existenței unei suspiciuni rezonabile cu privire la lipsa de imparțialitate a judecătorului. Deopotrivă, instanța a statuat că cererea de strămutare este admisibilă chiar și în situația în care a fost invocată o suspiciune individuală, atât timp cât cererea de recuzare întemeiată pe aceleași motive a fost respinsă, strămutarea rămânând astfel singurul remediu procesual disponibil pentru a asigura dreptul la o instanță imparțială.