Ucidere la cererea victimei - eutanasie activă
Cuvinte cheie:
viaţă, eutanasie, consimţământ, boală, discernământ, condiţii, abuzuri, protecţieRezumat
Existenţa societăţii depinde în totalitate de oameni. Fiind parte integrantă a acesteia şi aflându-se atât la bază, cât şi în vârf, viaţa umană este cea mai esenţială valoare pe care societatea trebuie să o protejeze. Fără viaţă, omul îşi pierde în mod automat toate celelalte prerogative, astfel încât este evident pentru oricine importanţa ocrotirii acestei valori. Un fapt notoriu este evoluţia societăţii şi odată cu aceasta se conturează existenţa unor noi drepturi ale omului, având un „mediu” propice unde să se dezvolte, precum acest secol care este unul al drepturilor omului şi al apărării acestora. Acesta este contextul în care a ieşit la suprafaţă aşa numitul drept de a muri al omului. Societatea a avut în general o atitudine rezervată şi contrară acestuia, însă diversitatea şi diferenţele culturale şi-au spus cuvântul, astfel că unele state au creat mecanisme interne de protejare şi de punere în aplicare ale acestui drept. Acesta este reprezentat de ceea ce poartă denumirea de eutanasie. Dacă cu privire la eutanasia pasivă dezbaterile nu mai sunt de actualitate, aceasta având caracter subsidiar faţă de drepturile pacientului, în ce priveşte eutanasia activă, acestea ocupă din ce în ce mai mult „teren”. Tot mai multe state au început să tolereze această formă de ucidere, deşi în ţările de referinţă s-a conturat foarte bine „partea întunecată” a acestei abordări. România se situează printre acelea care încă incriminează eutanasia. Deşi poartă o altă denumire, în articolul 190 din Codul penal se regăsesc aproximativ aceleaşi condiţii de tipicitate ca în cazul eutanasiei. Cu toate că denumirea acestuia creează iluzia că totul porneşte şi depinde de consimţământul victimei, la o analiză mai amănunţită se va putea observa că acesta reprezintă doar una dintre condiţiile necesare, alături de existenţa unei boli sau infirmităţi şi de discernământul necesar unui consimţământ valabil.
Deficienţele acestui text legal, precum şi asemănarea lui cu forma activă a eutanasiei sunt prezentate în acest articol. După cum am precizat, omul – „creaţia supremă” trebuie protejată, astfel încât dacă abuzurile sunt prezente, noi suntem datori a le reprima şi nu a le favoriza dezvoltarea.