Aplicabilitatea principiului ne bis in idem în procesul penal. Perspectiva Curţii Europene a Drepturilor Omului şi a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene

Rezumat

Principiul „bis de eadem re ne sit actio” (ne bis în idem) a apărut în Digestele împăratului Iustinian I  şi prevede că „Guvernatorul nu trebuie să permită ca aceeaşi persoană să fi e acuzată din nou de o infracţiune pentru care a fost deja achitat” .

În acord cu jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, prin „idem” înţelegem acele fapte care constituie un ansamblu de circumstanţe concrete care implică de fapt acelaşi inculpat şi care sunt indisolubil legate între ele în timp şi spaţiu, a căror existenţă trebuie să fie demonstrată în scopul de a asigura o condamnare sau de a iniţia proceduri penale.

„Bis”, în sensul jurisprudenţei CEDO se referă la interzicerea repetării unei proceduri penale care a fost încheiată printr-o decizie „definitivă”, iar o hotărâre este definitivă în cazul în care, în conformitate cu expresia tradiţională, ea a dobândit forţa de res judicata, întrucât părţile au epuizat căile de atac disponibile sau nu mai sunt permise căi de atac ordinare suplimentare ori părţile au permis ca termenul de atac să expire.

Aplicând principiul ne bis in idem, instanţele judecătoreşti tind spre restabilirea suprapunerii dintre realitatea faptică şi realitatea juridică, sacrificând totodată dreptul inculpatului, ca persoană acuzată, de a se bucura de certitudinea procedurii penale finalizate, ori dimpotrivă, sacrificând dreptul societăţii de a obţine condamnarea, păstrându-l pe acuzat la adăpostul procesului penal finalizat.