Recunoaşterea şi garantarea privilegiului de confidenţialitate în legislaţia naţională privind combaterea spălării banilor

Rezumat

În contextul unei amplasări a României în zona circuitelor financiare folosite în valorificarea sumelor de bani provenite din activități infracționale, având în vedere experiența extrem de tristă a jocurilor financiare de tip piramidal cu sute de mii de persoane prejudiciate, legiuitorul național devine conștient de importanța unei intervenții în acest sector, optând pentru reglementarea unor dispoziții legale de prevenire și de combatere a spălării banilor.

Începând cu anul 1999, raliindu-se unui curent internațional de opinie care aduce ca prioritate neutralizarea produsului infracțional în lupta împotriva criminalității economico-financiare, legiuitorul român începe să devină din ce în ce mai interesat de identificarea beneficiului financiar al activităților infracționale, deci de identificarea, indisponibilizarea și valorificarea sumelor de bani obținute din activități ilicite, fiind adoptate mai multe măsuri pe linia prevenirii și combaterii spălării banilor printre care și incriminarea unor conduite ca infracțiuni de spălare a banilor.

Ca o consecință a acestei noi viziuni adoptate de legiuitorul român, mai multe concepte legislative tradiționale au început să cunoască limitări sau redefiniri, mijloacele clasice de intervenție împotriva macrocriminalității financiare fiind necesar a fi redefinite sau cel puțin ameliorate.

Sub influența Recomandărilor G.A.F.I., în cursul anului 2019, legiuitorul național a procedat la o modificare de substanță a legislației privind prevenirea și combaterea spălării banilor, intrând astfel în vigoare o nouă lege, respectiv Legea nr. 129/2019, care a generat reconfigurarea unor poziții doctrinare tradiționale relative la titularii obligației de raportare a unei tranzacții suspecte, la natura tranzacțiilor care se impun a fi raportate, precum și la modalitatea de aducere la îndeplinire a obligației de raportare către structura competentă la nivel național să înregistreze asemenea rapoarte emise de reprezentanți ai profesiilor juridice.

Având în vedere specificul obiectului de reglementare, în activitatea practică au existat mai multe disfuncționalități în executarea obligației de raportare. Asemenea dificultăți au fost generate și de faptul că sub influența decisivă a legislației europene, cadrul normativ a fost adoptat în contextul în care, pentru o mare parte a entităților raportoare, legislația tradițională a consacrat garantarea secretului profesional, o asemenea garanție având explicațiile specifice pentru fiecare profesie, în raporturile dintre avocat și client fiind considerată chiar un aspect esențial al dreptului la apărare.

O reglementare a obligației de raportare a tranzacțiilor suspecte în acord cu dispozițiile Constituției, reprezintă și o formă de garantare a prestigiului și independenței acestor profesii, legiuitorul având atât obligația de a preveni și combate orice mecanism de spălare a banilor, cât și obligația de a asigura privilegiul de confidențialitate al raportului avocat/client.

Reglementarea legislativă națională este concepută astfel încât ingerința autorităților într-o activitate caracterizată în esență de confidențialitate, să aibă un caracter proporțional și necesar, fiind evitată orice tendință care ar conduce la negarea în substanță a secretului profesional.

Cu certitudine, rolul avocatului ca garant al dreptului la apărare în cadrul oricărei proceduri judiciare ar fi afectat în mod esențial dacă în cadrul unei proceduri judiciare sau în perioada premergătoare acesteia, ar fi obligat să coopereze cu autoritățile publice, prin reglementarea unei obligații de raportare a unor date sau informații furnizate chiar de client în baza raporturilor contractuale specifice.