Sancționarea probei neloiale

Rezumat

Cu greu poate fi identificată o hotărâre judecătorească, sau lucrare doctrinară, care abordează problematica excluziunii probelor neloiale, altfel decât analizând în detaliu legalitatea actelor cu funcție probatorie, specia nulităților procesuale incidente și diferitele lor regimuri juridice. Într-un asemenea de cadru, tema probelor neloiale – în ansamblul ei – este discutată doar la nivel instrumental, explicându-se astfel lipsa unei veritabile teorii sancționatorii.

Chintesența pe care o susținem în cadrul acestui eseu este că sancționarea probei neloiale nu poate fi niciodată relaționată cu nulitățile, deoarece proba neloială este, prin definiție, o probă legală, dar ilicită.

Considerăm astfel întrucât loialitatea constituie o virtute de nivel superior a liceității, concepută să securizeze preeminența dreptului în procedurile penale probatorii, mai presus de simpla conformare formală – dar, frauduloasă, vicleană ori înșelătoare, în același timp – cu normele legale aplicabile.

Astfel fiind, principiul liceității probatorii reprezintă principala rațiune care explică de ce excluziunea reglementată de Codul de procedură penală pentru probele obținute în mod nelegal, este a fortiori concepută să fie aplicabilă și probei neloiale, chiar necondiționat.

În sinteză, susținem că mai presus de incontestabila sa utilitate practică, tema în discuție aduce la lumină un instrument eficient menit să combată legalismul periculos în procesul penal, pentru atingerea unui nivel rezonabil al conformității cu preeminența dreptului.